Posts Tagged ‘personal’

Între vis şi realitate

14/05/2009

Am destul gânduri aruncate departe de toate, nelăsate să devină realitate. Nu mă consolează cu nimic când mă gândesc că am mâncat două gogoşi şi încă mai zâmbesc. În continuare dă rulare lui Bitză şi mai mestecăm două gogoşi.
Ai grijă, nu mă scoate din starea mea de visare.

Sunt un mare cocalar, put a ketchup şi muştar

Anunțuri

Hai la agăţat

28/03/2009

Moşule, vrei să agăţi şi tu ceva? Dragii mei clubofiţolofili, a venit momentul să punem la punct un ghid al agăţatului în stabilimentele de lux şi noapte ( 🙂 ) ale oraşelor din România. Pentru că în mod sigur trebuie să strângem un întreg arsenal de şiretlicuri ca să ajungem la “pisilica” unei fiţoase cu craci lungi, eu zic să ne apucăm de treabă şi să alcătuim îndrumătorul, zic. 🙂

Primul pas dificil pentru noi, cei cu Dacii tunate şi cu sticla cu combustibil de juma’te în portbagaj, este să intrăm în incintele respective. Nu mai merge ca acum câţiva ani când un Nike sau Adidas îţi ajungea să intri cam pe oriunde. Acum dacă nu ai pe tine cârpe de minimum minimorum 1000 de euroi, pula, stai pe afară ca pulifriciul. Aşa că, în pauza de lucru de pe şantier, aleargă repede la bancă şi aplică pentru un card de credit. Cu ajutorul acestui “must have” al românilor zilelor noastre îţi cumperi D&G-uri,Versace-uri şi alte accesorii cocalareşti, chiar dacă pentru aceste mofturi ale tale vei plăti tu, copiii, nepoţii şi strănepoţii tăi până la adânci bătrâneţi. După ce terminăm cu vestimentaţia, trebuie să ne ocupăm şi de aspectul fizic. În primul rând trebui să umblăm la păr. Dacă vrei să faci impresie puternică trebuie să deţii o frizură “culeanu”. Este simplu. Caută o centrifugă, bagă-ţi căpăul acolo şi te-ai aranjat….Îmbrăcat eşti, frizură ai, a mai rămas decât să fuţi un cap caloriferului din fontă de pe vremea lui Nea Ceauşescu din sufragerie şi poţi porni la drum. Cum? De ce trebuie să agresezi caloriferul? Păi, moşule, o cicatrice sau o rană la locul potrivit face cât o mie de euro în buzunarul tău. Piţiurile adoră cefele late cu profesii de recuperatori, karatişti, campioni la trânte. Aşa că trebuie să arăţi destul de violentat. 😀

Eşti în club. Muzica lui Moga şi Smiley urcă pizdele pe mese…Ce e de făcut coaie?

1. Păstrează-ţi calmul. Suge-ţi burta. Ascunde părul din nas.
2. Ai card de credit, so, masă nu ai de unde. Stai la bar, nicio problemă. Futălăii adevăraţi acolo stau.
3. Să nu faci greşeala să comanzi un pahar cu ceva. NU! Comandă o sticlă, nu contează cu ce e…bulion, şampon împotriva mătreţii…important e să fie sticlă. Hai că îţi permiţi. Mai contează un nepot în minus care se va arunca pe geam din cauza datoriei idiotului de bunicu-su?
4. Scanează aria din jurul tău după vreo proastă beată care dansează folosind din plin poziţii din filmele pentru adulţi. Ai găsit-o? Bun.
5. Acum ţintuieşte-o cu privirea ta de berbec excitat până se udă toată şi fără să mai poată rezista se va îndrepta înspre tine.
6. Buuuun. Ai adus-o lângă tine. Te va aborda. Nu ştiu cu exactitate ce îţi va spune, dar va fi ceva de genul: “Frumosule, dai şi tu ceva de băut?”. Nu răspunde sub nicio formă. Păstrează-ţi aceeaşi privire de berbec excitat în timp ce îi torni licoarea de câteva sute de euro în pahar. Fii misterios.
7. După fix 4 minute de uitat unii la alţii ca nişte adevăraţi imbecili, fute-i o palmă peste cur. Va scoate un chiţăit. Tu nu spune nimic, fii misterios în continuare.
8. Ea va fi copleşită de dovada ta de iubire şi va dori să afle mai multe despre bărbatul care a uimit-o cu gesturile lui tandre. Te va întreba cu ce te ocupi. “De două luni m-am întors din Spania, am o firmă de construcţii acolo şi 3 maşini dotate cu bizonice. Din păcate toate 3 sunt în service şi în seara asta am venit cu taxiul”. Ăsta e răspunsul pe care trebuie să îl dai.
9. După răspunsul de mai sus sunt 80% şanse ca gagica deja să îşi imagineze o felaţie pe sub vreun palmier pe ţărmuri iberice. Este deja a ta.
10. Ultimul pas. Invit-o la ea acasă. Cum? Păi doar nu eşti prost să o chemi la tine…Ai văzut tu şmecher de Spania care să stea încă cu părinţii?

Am uitat să îţi zic. Dacă ai cumva ghinionul să dai peste vreuna care o dă într-un fel de englezo-română cu tine şi îşi dă ochii peste cap cam de 10 ori pe minut ca şi cum i-ar intra un castravete sănătos de la Calafat pe gât, fugi frate. Ai dat peste o corporatistă. Mai bine te desfeţi cu manuela.

Succes la agăţat moşule!

Despre mine cânt

18/03/2009

Despre mine, lumea nu ştie prea multe. Ştie doar că sunt un vierme leneş care-şi aruncă cuvintele într-o temă de wordpress.

Rânduri despre mine pot scrie la nesfârşit. Am câteva vorbe de zis şi prea mult de povestit. Vorbele le ţin pentru la partid iar poveştile pentru nepoţi. Ştiu de unde să încep şi cu ce să încep dar din păcate nu găsesc un sfârşit. Veţi citi despre mine în cărţile de literatură. Sau de istorie. Sau în cărţile de joc cu femei goale. Sau nicăieri şi veţi rămâne cu mintea-n pom.

Acum, stau într-un scaun mare gândindu-mă cum şi în ce fel să vă impresionez. Nu sunt artist, nici scriitor şi nici măcar mecanic. Sunt un om simplu, doborât de ploile mohorâte şi zile tensionate. Ţintesc spre un viitor inginer în inginerie urbană şi dezvoltare regională. Prezint burtă la purtător şi uneori îmi rod unghiile în exces. Am crescut ca toţi ceilalţi, nimic de zis deosebit. Îmi aduc aminte şi acum de parcă ar fi fost ieri când ne adunam vreo câţiva şi ascultam muzică la casetofon în cartier. Noi ne credeam cei mai tari când fumam pe ascuns şi furam din magazine gume. Eram copii, acum timpu’ a trecut peste noi şi… ne-a făcut mari.

Ne-am ales cu barbă, proiecte cu zecile de făcut şi cu carnet de condus. Trăim, minţim şi fugim câteva minute mai târziu. Cred că timpul meu a expirat şi cuvintele au rămas rostite.

Am zis

18/03/2009

Îmi place să scriu cât mai scurt şi bineînţeles, la obiect. Nu îmi face plăcere nici să scriu, nici să citesc pomelnice de şasă paragrafe în care să fie exprimată o singură idee. Încerc să spun tot ce gândesc într-un mod cât mai scurt. Nu o să fiu vorbă-lungă pe blog doar de dragul de a apărea mai mult text. Ideea mea conţine câte cuvinte. Ok, o prelungesc cu câteva rânduri dar nu stau să scriu o sumedenie de chestii care nu îşi au rostul.

Îmi permit să scriu aşa pentru că este blogul meu şi scriu cum îmi place să citesc. Nu-mi ocupă prea mult timp, chiar dacă nu am vreun job, sunt conştient că timpul este preţios. Prefer să nu stau zeci de minute să citesc o povestioară care poate fi rezumată doar la câteva rânduri. Prefer simplitatea lucrurilor şi nu mai vreau să mă complic cu lucruri mărunte. Încerc să nu mă mai ascund după litere dar în acelaşi timp vreau rămân un simplu adolescent care-şi înşiră gândurile.

Grea meserie mi-am ales

15/03/2009

Pretind că sunt doctor chirurg. Îmi dezinfectez mâinile, îmi pun mănuşile chirugicale. Foarfeca stă prinsă bine între degete şi tai cu grijă.. scotchul cu care urmează să-mi dichisesc telefonul. Capacul bateriei cade încontinuu iar eu, cel care îşi îngrijeşte telefonul, îl lipesc cu scotch.

O rolă de scotch e mult mai ieftină decât un capac nou.

P.S.: Îl vând. E un SonyEriccson K810i folosit foarte mult, zgâriat în orice colţişor, trântit şi crăpat puţin, bateria e jupuită dar este cea originală. Carcasa are o formă foarte ciudată, oare să fie din cauza căzăturilor? Excluzând dragostea mare faţă de el, îl dau. Preţu’ cel mai mare este acceptat.

Chiar râd cu poftă

15/03/2009

Mr.Bean încă este zeul comediei şi chiar râd uitându-mă a zecea oară la filmuleţele lui. Îi depăşeşte cu mult pe aşa zişii comici români. Îi urăsc şi i-am urât mereu pe Ţociu şi Palade, Doru Octavian Dumitru şi chiar Vacanţa Mare. Rareori se întâmpla să râd la glumele lor socialiste. Sunt plini de glume şterse.
Din fericire, Divertis încă se menţin la cotă destul de bună şi sunt pe val, iar Mondenii sunt într-o continuă creştere.

Până când voi fi satisfăcut de români, Mr.Bean rulează.

Dragoste mare

14/03/2009

Nu-mi lipseşte niciodată. Este ascultătoare şi o iubesc mult. De fiecare dată când vreau ceva, îmi oferă. De fiecare dată când o ţin în braţe, îmi evocă o singuranţă aparte. Îmi este alături în cea mai mare parte a timpului şi nu m-ar trăda niciodată. Apăi numa’ că câteodată, dormind, mi se întâmplă s-o pierd. Mă trezesc disperat, fruntea îmi este transpirată şi cu mâinile tremurânde, încep s-o caut. Orbecăi neîncrezător prin întuneric.

Te caut în noaptea grea. Te caut lângă mine, printre perne, chiar şi prin aşternuturi. Transpiraţia îşi măreşte debitul. Sunt disperat şi încerc să nu mă las depăşit de situaţie. Insist şi în sfârşit te găsesc. Aici erai!? Te găsesc în plapuma proaspăt spălată, te găsesc atunci când nu mai speram la o reîntâlnire. Te găsesc, credeai că o îmi scapi? Telecomandă nenorocită..

De fiecare dată când o pierd sunt emoţionat şi trec prin momente groznice.

Sperând

13/03/2009

..la recuperarea timpului pierdut.

De ceva vreme am devenit conştient de trecerea timpului. Timpul îşi desfăşoară drumul normal şi nu se opreşte nici măcar preţ de o secundă. Mereu m-am trezit punându-mi întrebări. Ce făceam ieri pe la ora asta? Dar acum o săptămână? Nu îmi aduc aminte să fi făcut ceva notabil. ceva important. Poate doar să fi văzut vreo fată trecând prin faţa mea dar nici pe aia nu mi-o aduc aminte. Nimic nu mă poate face să recuperez timpul pierdut sau măcar să mă mute cu vreo câţiva ani înapoi.

E prea târziu ca să ne trăim copilăria. Am fugit de ea şi ne-am înecat prea târziu cu gustul ei dulce. Ne urmăm cursul vieţii şi ne vom păstra o vârstă la care ne dorim să rămânem toată viaţa. Dacă fizic nu reuşim, măcar sufleteşte să rămânem acolo. Peste ceva timp schimb prefixul şi parcă totuşi nu îmi vine să cred. Încă mai cred că sunt un puştan de 17 ani care se gândeşte numai la distracţie.

Însă vârsta fragedă la care am făcut această constatare m-a forţat să fiu conştient că de la un anumit punct nu mai cresc ci doar îmbătâanesc. Încep să mă degradez, integrandu-mă puţin câte puţin în rutina predefinită a vieţii în scurgere liberă.

Dilema lu’ nea Nicu

12/03/2009

Povestea mea începe într-o zi, treceam pe strada când nişte copii mi-au amintit ceva. Că am prea multe gânduri. Gânduri ce trebuiesc redate.

Acum, revenid printre rânduri, vă pot spune că am o oarecare emoţie căreia nu-i înţeleg rostul. Aş avea multe de povestit dar ideea e că nu ştiu cu ce să începe. În schimb, am un lucru important să vă zic. Andreea sau Coţofana,  şi-a făcut şi ea blog şi este tare mândră. O puteţi găsi zilnic între orele 22:00 şi 06:30 pe linia erotică http://andreeeabrb.wordpress.com . Decât să vă plictisiţi acolo, mai bine râmâneţi şi împărtăşim unde verzi şi foarte vesele.

Am revenit doar cu gânduri paşnice, nu de îmbogăţire sau cu gândul de deveni pionu’ principal-n lumea virtuală. Probabil voi scrie din plăcere în puţinele mele clipe de singurătate.

În rest, sunt bine, sănătos şi cu o singură restanţă în braţe.  Pe ea încă o ţin lângă inimă şi n-am de gând să-i dau drumu’. O am lângă mine de ceva vreme şi ar fi păcat să-mi scape chiar acum.

P.S.: Nea Nicu n-are nicio dilemă!c