Posts Tagged ‘amintiri’

Sperând

13/03/2009

..la recuperarea timpului pierdut.

De ceva vreme am devenit conştient de trecerea timpului. Timpul îşi desfăşoară drumul normal şi nu se opreşte nici măcar preţ de o secundă. Mereu m-am trezit punându-mi întrebări. Ce făceam ieri pe la ora asta? Dar acum o săptămână? Nu îmi aduc aminte să fi făcut ceva notabil. ceva important. Poate doar să fi văzut vreo fată trecând prin faţa mea dar nici pe aia nu mi-o aduc aminte. Nimic nu mă poate face să recuperez timpul pierdut sau măcar să mă mute cu vreo câţiva ani înapoi.

E prea târziu ca să ne trăim copilăria. Am fugit de ea şi ne-am înecat prea târziu cu gustul ei dulce. Ne urmăm cursul vieţii şi ne vom păstra o vârstă la care ne dorim să rămânem toată viaţa. Dacă fizic nu reuşim, măcar sufleteşte să rămânem acolo. Peste ceva timp schimb prefixul şi parcă totuşi nu îmi vine să cred. Încă mai cred că sunt un puştan de 17 ani care se gândeşte numai la distracţie.

Însă vârsta fragedă la care am făcut această constatare m-a forţat să fiu conştient că de la un anumit punct nu mai cresc ci doar îmbătâanesc. Încep să mă degradez, integrandu-mă puţin câte puţin în rutina predefinită a vieţii în scurgere liberă.