Grea meserie mi-am ales

15/03/2009

Pretind că sunt doctor chirurg. Îmi dezinfectez mâinile, îmi pun mănuşile chirugicale. Foarfeca stă prinsă bine între degete şi tai cu grijă.. scotchul cu care urmează să-mi dichisesc telefonul. Capacul bateriei cade încontinuu iar eu, cel care îşi îngrijeşte telefonul, îl lipesc cu scotch.

O rolă de scotch e mult mai ieftină decât un capac nou.

P.S.: Îl vând. E un SonyEriccson K810i folosit foarte mult, zgâriat în orice colţişor, trântit şi crăpat puţin, bateria e jupuită dar este cea originală. Carcasa are o formă foarte ciudată, oare să fie din cauza căzăturilor? Excluzând dragostea mare faţă de el, îl dau. Preţu’ cel mai mare este acceptat.

Chiar râd cu poftă

15/03/2009

Mr.Bean încă este zeul comediei şi chiar râd uitându-mă a zecea oară la filmuleţele lui. Îi depăşeşte cu mult pe aşa zişii comici români. Îi urăsc şi i-am urât mereu pe Ţociu şi Palade, Doru Octavian Dumitru şi chiar Vacanţa Mare. Rareori se întâmpla să râd la glumele lor socialiste. Sunt plini de glume şterse.
Din fericire, Divertis încă se menţin la cotă destul de bună şi sunt pe val, iar Mondenii sunt într-o continuă creştere.

Până când voi fi satisfăcut de români, Mr.Bean rulează.

Băi frate

14/03/2009

Mă enervează la culme să văd oameni idle de zeci de ore. La ce dracu’ mai ţii mesengeru’ pornit dacă tu eşti plecat în cur cu nunta? Poate sunt eu mai chitros şi mă gândesc la consumul de curent, dar mă enervează la culme să-l văd că e idle de zeci de ore şi mai are şi status că nu este. Sau belea şi mai mare, îşi lasă numărul de telefon. Ok şmechere, am înţeles. Ai bani de curent, ai telefon şi după poza de la avatar, îmi dau seama că ai şi ochelari. Eşti un zeu pentru mine. Fac plecăciuni.

P.S.: În seara asta îmi las lumina-n camera aprinsă, să vădă vecinii că am bani să plătesc curentul.
L.E.: Nu-i cu dedicaţie pentru tine Sergiu. Acum am văzut că eşti idle doar de o zi şi câteva ore.

Dragoste mare

14/03/2009

Nu-mi lipseşte niciodată. Este ascultătoare şi o iubesc mult. De fiecare dată când vreau ceva, îmi oferă. De fiecare dată când o ţin în braţe, îmi evocă o singuranţă aparte. Îmi este alături în cea mai mare parte a timpului şi nu m-ar trăda niciodată. Apăi numa’ că câteodată, dormind, mi se întâmplă s-o pierd. Mă trezesc disperat, fruntea îmi este transpirată şi cu mâinile tremurânde, încep s-o caut. Orbecăi neîncrezător prin întuneric.

Te caut în noaptea grea. Te caut lângă mine, printre perne, chiar şi prin aşternuturi. Transpiraţia îşi măreşte debitul. Sunt disperat şi încerc să nu mă las depăşit de situaţie. Insist şi în sfârşit te găsesc. Aici erai!? Te găsesc în plapuma proaspăt spălată, te găsesc atunci când nu mai speram la o reîntâlnire. Te găsesc, credeai că o îmi scapi? Telecomandă nenorocită..

De fiecare dată când o pierd sunt emoţionat şi trec prin momente groznice.

Mama mea e bucătăreasă

13/03/2009

Şi are multă grijă de mine şi metabolismul meu.

Andu, nu crezi că mănânci prea multă pâine? Nu mai bea atâta suc! Aoleu, nu mai pune atâta sos! Ciocolata aia, în timp, n-o să-ţi facă bine. Şi eu ca prostu’ stau şi o ascult. Mereu are plăcerea de a-mi stric orice poftă, orice dorinţă. Da’ no bine frate, o viaţă destul de scurtă avem şi în aia trebuie să mă abţin de la multe lucruri? Mişcare nu fac, de mâncat, pot zice că mănânc bine, bineînţeles că mă îngraş. Dar asta să fie o problemă?

Dă-o-n luna mă-sii de treaba, văd persoane în jurul meu care se abţin foarte mult de la multe lucruri. Nu beau suc, doar apă plată. Nu mănâncă pâine, nu savurează un meniu de KFC sau nu înfulecă câte o îngheţaţă. Şi asta n-o fac atunci pe moment, o fac de ceva vreme îndelungată. Rezultatul? Zero. Poate zero cu plus doar pentru ideea morală că slăbeşte.

Pauză. Mă şterg la bot că m-am murdărit de la plăcinta cu vişine. Iau o gură de suc şi îmi masez uşor burtica. Recunosc, m-am îngrăşat în ultimii ani dar trăiesc măcar cu gândul că o viaţă avem. Mă las de sucuri şi alte chesti d-astea. Ţin regim. Oh, acum arăt ca un fotomodel dar din păcate m-a lovit maşina şi mă opresc aici. Gata, de mâine renunţ la ciocolata normală.. o să-mi iau king size. O să beau ulei şi o să mănânc untură pe pâine. Am zis.

Ceva de obiectat?

P.S.: Calm, kilogramele nu depăşesc suta şi încă mi-o mai văd de burtă.

Sperând

13/03/2009

..la recuperarea timpului pierdut.

De ceva vreme am devenit conştient de trecerea timpului. Timpul îşi desfăşoară drumul normal şi nu se opreşte nici măcar preţ de o secundă. Mereu m-am trezit punându-mi întrebări. Ce făceam ieri pe la ora asta? Dar acum o săptămână? Nu îmi aduc aminte să fi făcut ceva notabil. ceva important. Poate doar să fi văzut vreo fată trecând prin faţa mea dar nici pe aia nu mi-o aduc aminte. Nimic nu mă poate face să recuperez timpul pierdut sau măcar să mă mute cu vreo câţiva ani înapoi.

E prea târziu ca să ne trăim copilăria. Am fugit de ea şi ne-am înecat prea târziu cu gustul ei dulce. Ne urmăm cursul vieţii şi ne vom păstra o vârstă la care ne dorim să rămânem toată viaţa. Dacă fizic nu reuşim, măcar sufleteşte să rămânem acolo. Peste ceva timp schimb prefixul şi parcă totuşi nu îmi vine să cred. Încă mai cred că sunt un puştan de 17 ani care se gândeşte numai la distracţie.

Însă vârsta fragedă la care am făcut această constatare m-a forţat să fiu conştient că de la un anumit punct nu mai cresc ci doar îmbătâanesc. Încep să mă degradez, integrandu-mă puţin câte puţin în rutina predefinită a vieţii în scurgere liberă.

Ce n-a văzut Parisul

13/03/2009

Nu cred că a văzut Parisul om mai încăpăţânat ca mine. No, uite că m-am întors şi eu pe meleagurile online. Am stat departe vreo şasă săptămâni şi, inevitabil, n-am păţit nimic. În acest timp am rămas un simplu plătitor de taxe şi impozite, un simplu cititor de bloguri. Carbonizat de zecile de prostii citite, m-am decis să revin.

În îmbulzeală din propriul şi personalul mail, am găsit prea târziu un mail de la cei cu găzduirea sau cu domeniu. Nu ştiu exact. Oricum, am uitat să plătesc o sumă nu foarte mare şi nu mai pot continua pe fostul domeniu. Şi iata-mă, scriind vorbe aliniate pe wordpress. Nu-i panică, nu vreau să fiu observat. O să rămân pentru a scrie pentru bătrânica din blocul de vis-a-vis, pentru copilul de grădiniţă care descoperă internetu’ şi chiar pentru broasca ţestoasă de prin vecini.

Multe bloguri, puţine de calitate. Multe postări, puţine îţi zâmbesc. Eu nu-ţi promit zâmbete lungi şi nici relatări zilnice, pot doar să-ţi spun că tot ce va fi, va fi din plăcere

Dilema lu’ nea Nicu

12/03/2009

Povestea mea începe într-o zi, treceam pe strada când nişte copii mi-au amintit ceva. Că am prea multe gânduri. Gânduri ce trebuiesc redate.

Acum, revenid printre rânduri, vă pot spune că am o oarecare emoţie căreia nu-i înţeleg rostul. Aş avea multe de povestit dar ideea e că nu ştiu cu ce să începe. În schimb, am un lucru important să vă zic. Andreea sau Coţofana,  şi-a făcut şi ea blog şi este tare mândră. O puteţi găsi zilnic între orele 22:00 şi 06:30 pe linia erotică http://andreeeabrb.wordpress.com . Decât să vă plictisiţi acolo, mai bine râmâneţi şi împărtăşim unde verzi şi foarte vesele.

Am revenit doar cu gânduri paşnice, nu de îmbogăţire sau cu gândul de deveni pionu’ principal-n lumea virtuală. Probabil voi scrie din plăcere în puţinele mele clipe de singurătate.

În rest, sunt bine, sănătos şi cu o singură restanţă în braţe.  Pe ea încă o ţin lângă inimă şi n-am de gând să-i dau drumu’. O am lângă mine de ceva vreme şi ar fi păcat să-mi scape chiar acum.

P.S.: Nea Nicu n-are nicio dilemă!c